Iosub, Asociatii si Fiii

Au dreptate – just another WordPress.com weblog

Dascalita, de Octavian Goga. The Lean, Mean Business Machine!

Posted by Cristofor Iosub pe 20, Martie, 07

Nu stiu daca in manualul de limba romana mai exista aceasta suava poezie, din care voi cita un fragment:

Dascalita

de Octavian Goga

…Eu plâng atunci, căci tu-mi răsai în zare,
A vremii noastre dreaptă muceniţă,
Copil blajin, cuminte prea devreme,
Sfielnică, bălaie dăscăliţă.

Ca strălucirea ochilor tăi limpezi,
Poveste nu-i mai jalnic povestită,
Tu eşti din leagăn soră cu sfiala,
Pe buza ta n-a tremurat ispită.

Acum ca ati intrat in atmosfera, sper ca nostalgicii nu au deja o lacrima in coltul ochiului, pentru ca tocmai v-o demitizez pe Dascalita contemporana de-i merg fulgii. Problema mea nu e cu poezia, ci cu masina de marketing direct incredibil de eficienta care functioneaza in acest moment in scolile primare si care realizeaza un business bun si (apropo) nepermis pe banii lui tati si pe emotionalu’ lui ala micu’.

Pe scurt, motivul pentru acest articol este ca in fiecare saptamana la scoala, copilului (Mihai – in clasa intaia) i se vand urmatoarele: reviste pentru copii la 35,000 lei vechi (foarte educativa, 16 pagini facute in Corel la nivelul cel mai basic, tiparite pe hartie ieftina), brelocuri, fotografii la 200,000 lei vechi bucata (sa aveti o amintire, cum se poate sa ratati) etc. etc. Las deoparte, pentru un alt articol militant, faptul ca chioscul din scoala are preturi de bar.

Chiar mai interesant decat produsele si preturile este mecanismul: doamna prezinta in clasa un produs (sa il numim generic revista Iepurasul). Cum copiii nu au bani la ei, li se trimite mesaj scris parintilor cu propunerea de a cumpara revista. Aici intervine partea cu emotionalu’ – nimeni nu vrea ca propriul copil sa fie singurul din clasa care plange ca n-are revista.

Sa nu credeti ca e un caz izolat, si ca sistemul se rezuma la atat. Un prieten mi-a povestit ca mergand la o sedinta cu parintii a vazut pe coridorul scolii un panou pe care erau lipite pozele copiilor care nu cumparasera inca un anumit produs promovat de Doamna.

In asta consta fondul problemei: prezentarea de catre invatatoare a unui obiect catre copii in clasa creaza asupra lor o presiune enorma, iar refuzul cumpararii devine (prin puterea contextului si autoritatea persoanei) echivalentul unui act de indisciplina. Oricat ar demonstra cei implicati ca se cere autorizarea parintilor etc., si chiar in absenta unor gesturi extreme cum e aratarea cu degetul a celor care nu cumpara.

Cum blogul meu are si pretentii de business, sa facem un calcul: 1 revista x 4 sapt. x 35,000 lei x 30 de copii = 4,200,000 lei vechi. 30% pentru doamna (margine decenta in distributia de presa) = 1,260,000 venit aditional pe luna. Doar dintr-un singur produs – portofoliul este mai bogat de atat.

Pentru editor: 420 RON per clasa / luna x 10 clase x 100 de scoli (un network slab) = 420,000 RON sau 120,000 EUR / luna, sau 1.4 Mil EUR / an. Daca ai 500 de scoli, faci 600,000 EUR / luna. Iar la cat costa revista, credeti-ma ca mi-ar placea sa am marginile lor de profit.

Here’s the catch: de ce credeti ca vanzarea produselor catre copii este acceptata de autoritati (n-am vazut sa se fereasca nimeni)? Pentru ca in acest fel parintii co-finanteaza alaturi de stat bugetul de salarii. Mult mai simplu decat sa cresti % din PIB destinat invatamantului si decat sa bugetezi responsabil. Probabil veti zice ca speculez, dar exista o vorba: daca vrei sa afli motivele pentru care se intampla un anumit lucru, follow the money. Ma bate un gand serios sa initiez o petitie impotriva vanzarii de produse in scoli prin personalul didactic.

… Si ma mai gandesc sa initiez si eu un sistem de genul asta in agentie: daca un client nu-mi comanda nici o campanie intr-o luna, sa-l pun „la panou”. Sa-i fie rusine!

Anunțuri

6 răspunsuri to “Dascalita, de Octavian Goga. The Lean, Mean Business Machine!”

  1. […] Via Iosub, un post care pune punctul pe I referitor la ce se intampla in invatamantul romanesc de ceva timp. Click aici […]

  2. dimar said

    Sa ne fie cu iertare, da nu e marketing direct 🙂 Ala ar fi trebuit sa fie cu opt-in, asta e de-a dreptul… direct sales or something… Vanzare cu santaj:-)

  3. adela said

    Poate facem un panou unde punem pozele profesorilor care practica aceasta metoda tampita, idioata si murdara. M-am enervat rau de tot!

  4. Delice said

    Sunt adevarate cele relatate mai sus. Ganditi-va si la sistemul de manuale alternative, de unde doamna invatatoare/profesor face o alegere bazata pe…diverse interese. Eu am terminat in 2000 liceul si am prins un singur an de manuale alternative la istorie. Atunci puteam gasi manualele doar prin profesori si costau ceva bani. Acum nu mai stiu care este situatia si sistemul lor de vanzare. La fel la engleza si franceza, unde, fiind o clasa cu predare intensiva, cumparam carti direct prin profesori. Si costa really bad o carte de la Oxford sau Longman sau orice alta editura din afara cu acest tip de manuale.
    Din cate stiu eu, pentru a putea comercializa astfel de publicatii sau materiale, e nevoie de acordul ministerului (am lucrat in presa pe un astfel de sistem de vanzari in scoli). Problema este ca nimeni nu declara ca are astfel de castiguri si profesorul nu plateste impozit. Stiu ca sistemul este nenorocit dar nu e normal ca un copil sa fiu santajat in acest fel; si parintele, de fapt.

  5. andressa said

    Cu intarziere, particip si eu la dezbatere.
    Am cumparat cu mandrie tot ce ne-a fluturat Doamna pe la nas in clasele primare, desigur. Imi amintesc insa ca anual apareau si calendarele de la Crucea Rosie care costau cam cat o paine sau nici macar si banii stransi din vanzarea lor ajungeau la oragnizatie. Acest produs era singurul putin promovat de Doamna (un fel de „daca vreti, nu e obligatoriu” si se trecea mai departe) ca atare putini voiau sa-l cumpere. Eu, de mica avand veleitati oengistico-culturale – scuzati cacofonia – ma ofeream sa strang banii si faceam lobby pentru oribilele bucati de carton ce nu imi foloseau niciodata.

    Uite – asta mi se pare o problema! Daca tot invatam copiii sa dea banii, macar sa-i invatam sa nu dea banii pe prostii. O lectie importanta, nu? Si ea sa vina cu invatamintele: daca ai 10 lei la scoala pe luna (total nerealist, probabil au 10 lei pe zi multi), gandeste-te cum ii cheltuiesti (cumpara revista care iti place cel mai mult, nu PE TOATE).

    In incheiere, as vrea sa precizez ca eu in clasele primare faceam o revista lunara numita STAR (produs de artizanat, in nici un caz in serie) pe care o vindeam colegilor mei fara ajutorul doamnei – deci nu exista presiunea excluderii sociale! – si faceam o gramada de bani de prajituri! 🙂

  6. Thank you regarding your awsome post. I will keep an eye about your own site, i allready bookmarked it to own list 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: